![cover_brighi_invizibila](http://www.radio21.ro//app/uploads/2015/11/cover_brighi_invizibila.jpg)
După ce a fost prea cuminte o perioadă şi nu a mai scos nimic, Brighi lansează acum „Invizibilă”.
Prin noul single, orchestrat de Gabriel Băruţă, Brighi trage un semnal de alarmă asupra unui teme delicate: traficul de persoane. „Am încercat să intru în pielea personajului şi am vrut să transmit realitatea acestei poveşti mizere care, din păcate, este lumea întreaga a unor femei. Mereu m-a preocupat subiectul acesta, de trafic de persoane, şi am ştiut că va veni un moment în cariera mea în care voi putea deschide, prin muzică, acest subiect”, spune Brighi.
Videoclipul piesei lansate de Brighi – „Invizibilă” este regizat de Dan Peţcan, iar întreaga atmosferă pe care o dezvoltă imaginile şi decorul sumbru sugerează claustrofobia, tristeţea, durerea, disperarea, violenţa şi dorinţa de evadare. Personajul interpretat de Brighi trece prin mai multe stări, subliniate prin efectele de clar-obscur, în care chipul ei transmite „tristeţea prezentului şi durerea trecutului”.
FOTO: Vali Bărbulescu, Ali G.